Am ales castigatorii concursului “Poveste de dragoste” organizat de LadyShop.ro in perioada  15 iulie – 31 iulie 2010! Felicitari castigatorilor!

Premiul I: Tunica pentru plaja Meriell a fost castigat de Anca Ciobanu (efectiv..xx@yahoo.com), cu urmatorul comentariu:

-Hei!
Era el care o văzuse ca prin vis.A lovit-o uşor cu mâna făcută pumn peste umărul gol.
-Hei!
I-a răspuns ea cu gura puţin întredeschisă.Avea buzele uscate cu toate că temperatura era pentru mijlocul lui iunie,începutul lui iulie.
-Cum e?
A întrebat-o el.E întrebarea lui care nu are sens,dar o foloseşte mereu când vorbeşte cu ea.S-au iubit,mult sau puţin doar ei ştiu,dar brusc s-au despărţit şi acum s-au văzut întâmplător după o vreme.Le tremură vocile,mâinile,picioarele,iar trupurile au luat-o razna.Luna-i priveşte.
-E …
şi ar fi vrut sa spună din nou : “Hei!”. S-a gândit ca primul a fost spus ridicol sau nu are sens.De fapt care e sensul lui “Hei!” ? Şi de ce a lovit-o cu pumnul încet?
…E bine.La tine cum e?
Oare nu vede cum o privesc,nu simte cum îmi tremură vocea?Ce mult s-a schimbat!
-E bine si la mine.Am atât de mult de lucru încât nu mai gândesc!…
Gândesc,normal că gândesc,dar nu am avut aşa mult timp să mă mai gândesc la tine.
…Am atât de mult de lucru ,iar proiectele îmi ocupă tot timpul.Iar vara e pe ducă!
-Da.
Mă bucur că a reuşit să aiba o vară mai frumoasă ca a mea.
-Şi vara ta cum e?
A întrebat-o el încet sperând să nu existe un alt el.
-E ok.Citesc,mai ies… e ok.
Adică stau cu cartea în faţă şi mă gândesc la tine.
-Hei!
A murmurat ea din nou şi ochii i s-au umplut de lacrimi.A făcut un “pa-pa” cu mâna şi a dispărut.El a mai rămas aşa o vreme şi a plecat ţinând lacrimile ca pentru sine şi murmurând : “hei!…hei!…”

*
Şi-au spus doar câteva cuvinte cu toate că atât de multe aveau să-şi spună -el nu voia să pară slab,ea voia să-i arate că s-a schimbat.
În drumul lor fiecare s-a gândit la cât de ridicol a părut in faţa celuilalt şi şi-au frământat sufletele,emoţiile,sperând ca celălalt să apară de undeva şi să zică din nou : “Hei!”şi ei vor spune tot ce simt chiar dacă vor fi de-a dreptul de neiertat apoi.Dar s-au amăgit pentru că fiecare a mers in drumul lui obişnuit spre casă;iar casele sunt în direcţii opuse.

*
După un timp ea era din nou în oraş şi l-a sunat să-i spună că a ajuns.Dupa vreo două săptămâni el a vrut sa vina să o vadă la barul la care era.Când el s-a aşezat la masă toţi prietenii ei s-au “evaporat”.Ea zâmbea.De câteva luni preluase modelul francez şi doar zâmbea chiar dacă o deranja ceva.Era convinsă că era şansa ei de a-i demonstra că mai puteau fi o dată împreună şi ar putea fi mult mai frumos.Au mai vorbit o zi la telefon şi într-un final el a întrebat-o:
-Ai vrea să mai fim împreună?
Ea ,chiar dacă el nu o vedea,era roşie de la vârful degetelor până în vârful urechilor,iar inima era la un concurs de atletism.Ar fi vrut să strige :
-Da!Da!Da!
Dar a preferat să spună
-Vorbim când te întorci,miercuri (sau joi).
De data aceasta inima lui s-a aşezat la startul cursei de atletism.I-a spus tăios :
-Da,mai bine vorbim miercuri (sau joi)!
Şi ea zâmbea de parcă ar fi putut citi gândurile tuturor.

*
Ziua de miercuri a fost un calvar.Ea a numărat orele,secundele,minutele (în ordinea asta i-a fost foarte greu),iar lui i-a fost extrem de rău.Într-un final au vorbit şi au stabilit că se vor întâlni … dar nu atunci.
Joi dimineaţă el a sunat-o să vadă dacă a înţeles ce simte şi cum se simte el,iar ea a dat din cap.Nu şi-a dat seama că la telefon nu se vede şi nici nu s-a gândit că el are nevoie de o confirmare.Ea rămăsese cu textul ei : “Fără să ştim că e 24 februarie am vrut să ne vedem.Ar fi trebuit să fie magic,nu efemer.”.Apoi ea a ajuns acasă,dar intuiţia îi dispăruse brusc.Până în acel moment ştiuse că se vor împăca,că se vor ţine de mână,că se vor săruta în ploaie şi chiar a plouat pentru ca ea să se sărute;dar în momentul acela ea nu mai ştia nimic.Apoi şi-a revenit şi i-a scris o scrisoare în care să-l lămurească –ea nu e nepăsătoare- pe care voia să i-o dea în ziua următoare.
Scrisoarea suna cam aşa :
“Dragul meu (daca pot să-ţi spun aşa),
Am preferat să-ti scriu o scrisoare nu pentru că nu ştiu să comunic,ci pentru că ai interveni şi tu,iar eu mi-aş schimba discursul.
M-am gândit toate zilele acestea dacă aş vrea să fim din nou împreună.Sigur că vreau,mai ales că am simţit că ne vom împăca.Nu ştiu să-ti explic asta,dar asta simt. Mai mult de atât,chiar ştiu că va fi mult mai bine dacă amândoi ne vom fi maturizat destul.
Eu cred că e mult mai mult de muncă şi mai puţin timp.Dar hai să luăm asta ca pe o provocare şi să încercăm să ne oferim amintiri frumoase.
Eşti gata să schimbăm trecutul deloc romantic intr-unul fabulous?
Cu drag,Anca”

*
A recitit scrisoarea de mii de ori.Prima oară a spus că şi-a pus sufletul pe tava,a doua oară a gândit că e urâtă,a treia oară i s-a părut hidoasă,iar a patra oară s-a hotărât să i-o dea a doua zi.Oricum nu ştia cum să spună într-un mod plăcut faptul că vrea ca şi el să se implice,să facă lucruri frumoase pentru ea fără ca ea să i le ceară cum făcuse în relaţia trecută.Spera ca el să işi dea seama de toate acestea după ce va citi scrisoarea.
A început să plângă din nou…pentru că nu mai simţea că el o va înţelege sau o va suna.Se simţea un personaj din poveştile ei şi nu ştia ce-i urmează secundei prezente…oricum nu cea viitoare.

*
Si sunt impreuna si se iubesc nebun pe plaje,in orase mari pline de fum…iubirea ne leaga mai mult ca oricand pentru un simplu da spus oportun.

Premiul al II-lea: Crema plaja FP 50 Ultraprotectoare a fost castigat de Irina (adeline…xxx@yahoo.com), cu urmatorul comentariu:

Viaţa e un lucru ciudat şi greu de înţeles. Uneori sunt convinsă că Dumnezeu ne-a lăsat pe acest pământ doar din cauză că se plictisea prea tare. Eu îl văd ca pe un fel de Martin Scorsese modern şi cu un teribil simţ umorului. Dar atunci când m-a creat pe mine, a fost total lipsit de imaginaţie, însă extrem de ironic. Până în acest moment viaţa mea a fost ca şi o comedie de cea mai proastă calitate, la finalul căreia publicul aplaudă totuşi din bun-simţ faţă de prestaţia actorilor. Însă, probabil nici în filmul despre viaţa mea nu aş primi rolul principal. Şi o să vă explic imediat de ce.

Am 28 de ani. Tânără ar zice mulţi. Însă în aceşti 28 de ani nu am realizat nimic. Sunt cea mai nesemnificativă persoană pe care o veţi cunoaşte vreodată. Nu am prieteni, zilele libere mi le petrec doar în faţa televizorului sau cu nasul în cărţile mele de psihologie – facultatea pe care am şi urmat-o timp de doi ani – cu rudele nu prea ţin legătura, părinţii abia aşteaptă să mă mut din casa lor, nu îmi spun asta, însă o simt eu; dar îi înţeleg. Iar colegii de servici probabil nici nu ştiu cum mă cheamă. Sunt prea întunecată şi posomorâtă ar zice probabil cu toţii, în cor, dacă i-ai întreba ce părere au despre mine. Iar eu, nici măcar eu nu i-aş contrazice, căci ştiu că au dreptate. Aş putea începe acum să mă plâng, să vă spun că motivul pentru care sunt atât de nefericită este tocmai această ciudăţenie, această batjocură – recunosc, exagerez un pic – numită viaţă. După ce am pierdut cel mai important motiv pentru a trăi mi-am pierdut şi dragostea de viaţă şi am devenit o femeie ursuză, îmbătrânită înainte de vreme şi groaznic de nefericită. Ah, şi uitasem să vă spun care este cel mai mare defect al meu: sunt total lipsită de personalitate. Aş fi în stare să las pe cineva să mă calce de-a dreptul în picioare fără să suflu absolut niciun cuvânt. Din această cauză nu mă respectă nimeni.
Însă, în apărarea mea, aş putea spune că nu am fost mereu aşa. Cândva, în urmă cu vreo 8 ani, eram cea mai fericită femeie din lume. Aveam absolut totul. Eram tânără, frumoasă şi mai presus de toate îndrăgostită. Îndrăgostită la nebunie de cel mai bun bărbat pe care îl cunoscusem vreodată. Numele său era Cosmin şi era cu doi ani mai mare decât mine. L-am întâlnit pe holurile facultăţii. Îmi amintesc atât de bine acea zi! E ciudat cum, un singur lucru, în aparenţă atât de nesemnificativ poate schimbă aşa de mult viaţa unor persoane. Dacă nu ne-am fi întâlnit atunci, oh Doamne, de nu ne-am fi întâlnit totul ar fi fost atât de diferit acum. Şi totuşi, poate că nu aş fi cunoscut dragostea adevărată, dacă nu ar fi apărut Cosmin în viaţa mea.
La prima întâlnire, pe care trebuie să recunosc, am acceptat-o cu greu, deşi mă fermecase în totalitate, am mers la un film. Chiar nu îmi mai amintesc cum se numea filmul, dar trebuie să fi fost ceva romantic căci, dragul de el, încerca din răsputeri să mă impresioneze. Nu ştia el pe atunci că reuşise de fapt căci, în următoarele săptămâni nu mă mai puteam gândi decât la el. Cu prietenele mele, şi erau destul de multe în vremea aceea, nu mai există alt subiect de conversaţie decât Cosmin. Erau convinse că în scurt timp o să ne căsătorim, dar viaţa ne rezervase cu totul altceva.
După două luni l-am prezentat părinţilor. L-au plăcut foarte mult. Chiar şi-ar fi dorit un băiat însă, după naşterea mea, mamă a suferit nişte complicaţii, nemaiputând să rămână niciodată însărcinată. Aşa că îl considerau pe Cosmin fiul pe care şi l-au dorit, însă nu l-au avut.Mă bucurăm mult când vedeam că sunt atât de apropiaţi, mai ales Cosmin şi tata. Mai tot timpul aveau câte ceva de meşterit la vechea noastră Dacie.
Totul ne mergea foarte bine. În doi ani de zile nu cred că ne-am certat vreodată. Ne hotărâsem să ne căsătorim imediat ce terminam şi eu facultatea. El absolvise deja şi se angajase ca agent imobiliar. Chiar începuse să se descurce cu banii, nu mai depindea financiar de părinţii lui. Aşa că, atunci când am aflat că sunt însărcinată am fost convinsă că voi avea sprijinul bărbatului iubit. Mă gândeam că o să să închirieze un apartament pentru noi, şi că, de acum încolo vom fi pe cont propriu. Însă, când a auzit vestea cea mare Cosmin a avut o reacţie total diferită de cea la care mă aşteptasem eu. La început calm, mi-a zis că nu putem creşte un copil, noi fiind încă prea tineri şi neexperimentaţi şi că, să aduc pe lume un copil acum, în aceste condiţii ar fi o mare prostie. Cel mai bine ar fi, a zis el, să avortezi copilul acum,cât e încă devreme. El nu va simţi nimic, nici tu. Dar văzându-mi îndârjirea, pentru că eu nu aş fi renunţat la copilul meu nici în ruptul capului, s-a enervat îngrozitor, mi-a zis că sunt proastă şi că vreau să-mi distrug viitorul. Mult timp nu m-a mai vizitat Cosmin după acel episod. Eu m-am văzut nevoită să renunţ la facultate, căci îmi era foarte rău. Zilele le petreceam mai mult în pat. Părinţii mei sufereau foarte mult când mă vedeau atât de singură şi îndurerată. Şi eu sufeream la rândul meu, mai mult din cauza lui Cosmin care practic mă abandonase. Nu puteam să-i înţeleg egoismul.
După vreo trei luni de suferinţă am primit şi primul semn de la Cosmin. Mă ruga să-l iert şi să-l primesc înapoi. A zis că regretă enorm ce s-a întâmplat şi că speră să reuşesc să trec peste cearta noastră. Eram foarte speriat, ştiu că nu e o scuză, însă sper ca tu să mă înţelegi. Căci tu, în lumea asta, mă înţelegi cel mai bine. Mi-a promis că va căuta un apartament pentru noi şi că imediat ce se întoarce acasă – era la Braşov pe atunci – ne vom căsători. Deşi iniţial nu am fost de acord, am acceptat totuşi cererea lui, mai ales din cauză că îmi doream un tată pentru copilul meu.
Ziua în care el trebuia să revină acasă este şi probabil va rămâne cea mai urâtă zi din viaţa mea. O zi ploioasă şi mohorâtă de toamnă. Totul era trist în jur, parcă natura incerca să mă avertizeze, însă nu mi-am dat seama şi oricum nu puteam face nimic pentru a opri dezastrul ce avea să se întâmple. Nu dormisem deloc cu o seară în urmă, nu doar din cauza emoţiilor, deşi existau şi ele – căci aveam să-l văd pe bărbatul iubit după mai bine de trei luni – ci mai ales din cauză că îmi fusese foarte rău. Chiar şi dimineaţă mă simţeam îngrozitor de slăbită, cred că aveam şi temperatură, însă nimic nu mă putea împiedica să alerg până la gară în aşteptarea iubitului meu Cosmin. Am ajuns acolo cu 20 de minute înainte de sosirea trenului. Şi am aşteptat, cred că mai mult de două ore însă trenul încă nu ajunsese. Ceea ce la început părea o banală întârziere începuse să mă îngrijoreze. Am fost la un ghişeu să cer informaţii despre trenul în cauză iar operatoarea, o doamnă foarte amabilă mi-a zis că a fost un mic accident feroviar şi că nu au fost victime. Dar informaţia pe care doamna amabilă mi-o dăduse era cum nu se poate mai greşită. Accidentul fusese unul extrem de grav, în urmă căruia 50 de persoane, inclusiv Cosmin, îşi pierduseră viaţa. Lucrul acesta aveam să-l aflu mai târziu la ştiri.
Vestea pierderii lui Cosmin m-a adus într-o stare letargică, din care mi-am revenit pentru ca, în scurt timp să sufăr o cădere nervoasă. Am încercat să mă sinucid, de două ori, înghiţind pastile, însă părinţii mei au chemat salvarea la timp. Viaţa mea fusese salvată, însă nu şi cea a bebeluşului. Am pierdut copilul după aproape şapte luni de sarcină. Regret enorm că nu am ştiut să preţuiesc singurul lucru care îmi rămăsese de la Cosmin. Acum e însă prea târziu….

***

Şi aşa, dragii mei cititori, v-am spus pe scurt, căci 1500 de cuvinte e extrem de puţin atunci când ai atât de multe de spus, povestea vieţii mele. Nu ştiu cât de frumoasă sau de romantică vi s-a părut, nu ştiu nici dacă este cea mai emoţionantă poveste de dragoste sau o adevărată dramă, nu ştiu dacă sunt o actriţă demnă de Oscar sau dimpotrivă aş câştiga Zmeură de Aur. Nu ştiu nimic din toate astea, nici nu îmi doresc să ştiu. Sper doar că v-am capturat atenţia pentru câteva minute şi că nu v-am lăsat un gust prea amar!

Am ales castigatorii concursului organizat de LadyShop.ro in perioada  7 iulie 2010 – 14 iulie 2010!

La intrebarea “Care este vedeta de la noi care-ti place? De ce?”, am ales sa premiem urmatoarele 2 raspunsuri:

Premiul I: Maieu elegant Maisa Eldar a fost castigat de Livia (change_xx@yahoo.com),cu urmatorul comentariu:

Pentru mine, femeile care merita admiratia, respectul si aprecierea mea sunt cele cu povesti de succes, cu o situatie financiara solida, reusite notabile in cariera, notorietate, etica de munca. Acestea sunt criteriile care definesc un model pentru mine. Si exista in tara noastra multe femei care exceleaza in domeniul lor, chiar si intr-o lume in continuare dominata de barbati.

Insa daca ar trebui sa aleg doar una, pur si simplu prima doamna care imi vine in minte este Angela Gheorghiu.

Ca artista, a concertat pe majoritatea scenelor mari din lume Discurile sale au fost premiate in nenumarate randuri, muzica sa fiind apreciata inclusiv printr-un premiu Grammy. Anul acesta a primit pentru a doua oara in cariera sa premiul Brit Award 2010 for Best Female Artist.

Ca femeie, ii apreciez frumusetea, eleganta, gratia. Si nu numai eu, fiind numita de cotidianul the Sun “the world’s most glamorous opera star “.

Si nu in ultimul rand, oriunde am calatorit in Europa si nu numai, numele Angela Gheorghiu este unul cunoscut, atat in cercuri oamenilor care apreciaza arta in toate formele ei, dar nu numai. Am fost surprinsa (cu toate ca nu ar fi trebuit) de cat de multa lume recunoaste calitatea muncii ei.

Angela Gheorghiu este intradevar o femeie care ne face cinste noua, tuturor, ca romani.

Premiul al II-lea: Ulei bronzant spray FP 6 + Lotiune tonica hidratanta Gerovital a fost castigat de Adelina (adelina_xx@yahoo.com),cu urmatorul comentariu:

Printre multele vedete care ne inunda in fiecare zi televizorul si ziarele, consider ca vedeta care merita toata stima si respectul este doamna Monica Tatoiu, deoarece ceea ce i-a adus succesul si recunoasterea nu a fost o emisiune, un cantec, sau propria imagine ci perseverenta cu care si-a croit un drum in viata, capacitatea de a lupta pana la capat pentru o anumita cauza. La fiecare aparitie este la fel de senina, de sigura pe sine, o imagine noua mereu si placuta, mereu pregatita cu un raspuns si un sfat la nevoie, un exemplu al reusitei personale afisat cu discretie si fara opulenta celorlalte vedete autohtone.

Felicitari castigatorilor si va asteptam de astazi la un nou concurs! Doar v-am promis ca va fi o vara a premiilor!